Drepturile omului
Dreptul constituțional la apă. Cum a ajuns Slovenia să-l garanteze în Constituție
În anul 2021, aflat într-o excursie în Slovenia, am descoperit pentru prima dată respectul acestei țări față de apă.
Știam că Slovenia are o relație aparte cu natura. Ea este prima țară din lume declarată în întregime destinație verde, titlu primit în 2016 de la organizația internațională Green Destinations. [9]
În călătoria plină de surprize am întâlnit, la un centru de informare turistică, o persoană care mi-a povestit că oamenii din Slovenia au decis prin referendum să spună un nu hotărât privatizării apei. [8]
Iar de aici mi s-a aprins curiozitatea de a înțelege cum un popor și instituțiile lui pot ocroti apa.
Povestea începe în 2013, când în Slovenia crește teama că apa ar putea ajunge pe mâna marilor companii. Firme străine cumpăraseră deja furnizori locali de apă sau obținuseră concesiuni pentru folosirea ei. În același an, deputatul Brane Golubović propune Parlamentului garantarea dreptului la apă prin Constituție, iar în martie 2014 depune, împreună cu alți deputați, cererea de începere a procedurii. Alegerile anticipate din vara lui 2014 opresc totul, iar Golubović rămâne în afara Parlamentului. [2] [6]
Din fericire, ideea nu este abandonată. În 2015, Golubović și un grup informal de oameni, juriști, jurnaliști, programatori, cineaști și voluntari, formează Inițiativa Civilă pentru Slovenia și Libertate, ce are ca scop dreptul la apă în Constituție. [2]
Între 30 ianuarie și 11 martie 2016 inițiativa strânge peste 51.000 de semnături, adică aproape 3% dintre alegătorii țării, și le predă președintelui Adunării Naționale. [2]
Presiunea oamenilor deblochează procesul, iar pe 17 noiembrie 2016 Parlamentul adoptă noul articol 70a, cu 64 de voturi pentru și zero împotrivă. Textul Constituției afirmă simplu și clar: oricine are dreptul la apă potabilă. Resursele de apă devin bun public, administrat de stat, folosit în primul rând pentru apa oamenilor, iar în acest rol apa rămâne în afara comerțului. [1] [3]
Cinci ani mai târziu, slovenii își apără dreptul câștigat. În martie 2021, Parlamentul modifică Legea apelor, iar criticii avertizează că noile reguli deschid malurile râurilor, ale lacurilor și ale mării construcției de hoteluri și centre comerciale. O coaliție de organizații de mediu și civice, Mișcarea pentru Apă Potabilă, strânge 52.230 de semnături, peste pragul de 40.000 cerut pentru un referendum. Pe 11 iulie 2021, aproape jumătate dintre alegători ies la vot, iar 86,75% dintre ei resping modificările. [7] [8]
Și astfel, printr-o dublă mișcare, Slovenia garantează dreptul la apă în Constituție și asigură, prin referendum, accesul tuturor la malurile apei, siguranța în fața inundațiilor și aprovizionarea cu apă. [1] [8]
Slovenia este singura țară din Europa care garantează explicit, prin Constituție, dreptul fiecărui om la apă potabilă, și prima din Uniunea Europeană care a făcut acest pas. [4] [5] [6]
În lume, aproximativ 20 de țări au înscris acest drept în constituție, prima dintre ele fiind Africa de Sud, în 1996, iar cea mai recentă Mali, în 2023. Puține îl aplică însă cu adevărat. [10] [13]
Slovenia, Uruguay și Costa Rica îl transformă într-o garanție reală, cu apă potabilă sigură pentru marea majoritate a locuitorilor, într-un stat de drept care îl respectă. [10] [11] [14] [15]
Ecuador, Africa de Sud, Honduras, Kenya, Peru, Mexic, Fiji și Nepal îl aplică parțial. Instanțele lucrează cu acest drept, însă o bună parte dintre oameni trăiesc încă fără apă potabilă sigură. [11] [14] [16]
În Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Niger, Mali, Burkina Faso și Somalia, dreptul rămâne doar pe hârtie, pe fondul conflictelor, al sărăciei sau al regimurilor militare. [10] [11] [14] [17]
În Egipt și Cuba, regimurile autoritare lasă dreptul fără o justiție independentă care să-l apere, așa că rămâne neclar cât valorează în practică. Pentru Bolivia și Maldive lipsesc date comparabile. [10] [14]
Diferența o fac democrația și maturitatea administrației. Dreptul la apă devine real acolo unde instituțiile și instanțele îl respectă. [11]
Alte țări garantează dreptul la apă prin lege, fără să-l fi trecut în constituție. Franța a făcut-o în 2006, prin Legea apei, care dă fiecărui om dreptul de acces la apă potabilă în condiții economice acceptabile pentru toți. Belgia îl recunoaște prin legile regiunilor Valonia și Bruxelles, iar Chile l-a înscris în 2022 în Codul apelor, ca drept uman esențial și inalienabil. [18] [19] [20]
În lume, tot mai multe țări garantează dreptul la apă, iar în Europa surprinzător de puține. E timpul ca România să li se alăture, mai întâi prin lege și apoi prin Constituție.
Și tocmai de aceea am început campania „Dreptul la apă, dreptul la viață”.
Susține proiectele și activitățile Anima Mundi printr-o donație.
Bibliografie
Slovenia
- Constituția Republicii Slovenia, art. 70a, adoptat pe 17 noiembrie 2016.
Articolul 70 a recunoaște dreptul fiecăruia la apă potabilă, administrarea publică a resurselor și prioritatea alimentării populației. În această utilizare, apa nu este marfă; furnizarea este asigurată direct, fără scop lucrativ, prin comunitățile locale.
Adoptarea constituțională din 2016 și referendumul legislativ din 2021 sunt evenimente distincte. Dispoziția nu înseamnă automat apă gratuită în orice cantitate ori interzicerea tuturor utilizărilor economice.
- Civilna iniciativa za Slovenijo in svobodo, „Drinking water goes into the Constitution”, voda.svoboda.si, 2016.
Relatarea lui Brane Golubović documentează demersurile începute în mai 2013 și declară peste 51.000 de semnături strânse între 30 ianuarie și 11 martie 2016. Descrie inițiativa ca un grup informal, fără finanțare, reunind profesii și convingeri diferite.
Este mărturia unui inițiator, nu o interpretare oficială a Constituției. Traducerea este etichetată neoficială; numărul semnăturilor este raportat de organizatori. Analiza academică de la sursa 6 menționează 45.000 într-o etapă a demersului.
- The Slovenia Times, „Constitution amended making drinking water fundamental right”, noiembrie 2016.
Articol de presă indicat în bibliografia autorului pentru adoptarea amendamentului din noiembrie 2016. Titlul și adresa exactă apar în citarea unei publicații academice ulterioare.
Conținutul articolului nu a putut fi verificat direct în această verificare. Pentru norma juridică și data adoptării, sursa primară este actul constituțional de la referința 1; nu atribuim acestei pagini detalii necitite.
- ConstitutionNet, „Slovenia becomes first European country to constitutionalise right to water”, 18 noiembrie 2016.
Notița din 18 noiembrie 2016 consemnează votul 64–0 și trimite la relatarea Guardian/AFP despre introducerea dreptului la apă potabilă în Constituție.
Titlul are o formulare generală despre prioritatea europeană. Notița este o sinteză de presă, nu o comparație exhaustivă a constituțiilor europene. Protecția resurselor, accesul la apă ca parte a dreptului la sănătate și un drept individual autonom sunt categorii juridice diferite.
- Balkan Green Energy News, „Slovenia declares drinking water a basic human right in constitution”, 21 noiembrie 2016.
Relatarea consemnează adoptarea amendamentului pe 17 noiembrie 2016, cu 64 de voturi pentru și niciunul împotrivă, și prezintă regimul public al resurselor și prioritatea apei pentru populație.
Pagina numește Slovenia al doilea caz UE, după Slovacia, spre deosebire de alte relatări care o numesc prima. Articolul 4 slovac protejează proprietatea publică și limitează exportul apei; nu formulează același drept individual autonom ca articolul 70 a sloven. Această diferență de criterii nu este o ierarhie juridică verificată a tuturor țărilor.
- Studiu comparativ despre constituționalizarea dreptului la apă în Kenya și Slovenia, Water (MDPI), 13(24), 3548, 2021.
Studiul reconstruiește mobilizarea civică și procesul constituțional din cele două țări. Pentru Slovenia descrie inițiativa informală din 2015, rolul lui Golubović, propunerea parlamentarilor din 2014, întreruperea produsă de alegeri și votul 64–0 din 2016.
Studiul nu validează o clasificare completă a țărilor după aplicarea efectivă a dreptului. Menționează 45.000 de semnături într-o etapă a demersului, diferit de peste 51.000 raportate de organizatori. Comparațiile europene din articol trebuie citite cu atenție la tipul protecției constituționale și la texte adoptate față de propuneri.
- RTV SLO și N1 Slovenija, articole despre strângerea semnăturilor pentru referendumul privind Legea apelor, aprilie–mai 2021.
N1 descrie depunerea semnăturilor pe 19 mai 2021, pragul legal de 40.000 și componența coaliției pentru apă. Articolul prezintă atât criticile organizațiilor, cât și poziția ministerului.
Relatarea N1 citează 48.479 de semnături într-o numărătoare intermediară. Totalul 52.230 este confirmat de relatarea Greenpeace din 20 mai 2021 și raportul anual Umanotera. Pagina RTV exactă a fost identificată din bibliografia enciclopedică, dar accesul direct este restricționat.
- „2021 Slovenian Waters Act referendum”, Wikipedia, cu rezultatele oficiale din 11 iulie 2021.
Raportul final al Comisiei Electorale confirmă referendumul din 11 iulie 2021:682.760 de voturi împotrivă, adică 86, 75% dintre voturile valabile. Participarea oficială a fost 46, 46% dintre alegătorii cu drept de vot.
Întrebarea privea intrarea în vigoare a amendamentului ZV-1G la Legea apelor, adoptat la 30 martie 2021. Votul a respins acel amendament; nu a introdus articolul 70 a în Constituție și nu garantează singur, automat, toate rezultatele sociale și de mediu menționate în articol. Wikipedia afișează 46, 45% pe baza buletinelor; raportul final oficial consemnează 46, 46% persoane participante.
- Primăria Ljubljana, „Ljubljana Among Most Sustainable Destinations”, 29 septembrie 2016, despre titlul acordat Sloveniei de Green Destinations.
Anunțul municipal confirmă distincțiile din cadrul Global Green Destinations Day, 27–28 septembrie 2016, și declararea Sloveniei drept prima țară din lume desemnatăGreen Destination.
Este o distincție acordată în cadrul unui program de turism durabil, nu o certificare că orice activitate din țară este ecologică. Nu trebuie confundată cu titlul distinct deCapitală Verde Europeană 2016 acordat orașului Ljubljana.
Dreptul la apă în lume
- Human Right 2 Water, „Constitutional Review of the Human Right to Water”, decembrie 2024.
Analiza organizației identifică 31 de țări cu o recunoaștere constituțională explicită a dreptului la apă, după criteriile proprii. Prezintă diferența dintre consacrarea juridică și realizarea practică.
Numărul din document este 31, nu aproximativ 20. Inventarele diferă în funcție de definiția dreptului explicit, a accesului la apă și a dispozițiilor programatice. Tabelul conține și date ale constituțiilor de bază, care nu trebuie confundate cu datele amendamentelor: Costa Rica a adăugat explicit apa în 2020, iar Peru în 2017; Africa de Sud nu apare în tabelul acestei ediții, deci nu este un inventar fără lacune.
- Schiel, R., Langford, M., Wilson, B. M., „Does it Matter: Constitutionalisation, Democratic Governance, and the Human Right to Water”, Water, 12(2), 350, 2020.
Schiel, Langford și Wilson analizează 123 de state în perioada 2000–2015. Studiul găsește o asociere favorabilă între recunoașterea dreptului, guvernanța democratică și accesul de bază la apă.
Studiu observațional cu regresii; nu demonstrează automat cauzalitatea, nu oferă un clasament actual al țărilor și nu măsoară direct indicatorul mai exigent de apă gestionată în siguranță. Nu validează împărțirea categorică a statelor din articol în garanție reală/aplicare parțială/doar pe hârtie.
- Kirschner, A. J., „The Human Right to Water and Sanitation”, Max Planck Yearbook of United Nations Law.
Analiză juridică a genezei, bazei internaționale, conținutului și obligațiilor statelor privind apa și salubrizarea. Include constituții, legislații naționale, mecanisme judiciare și privatizare.
Articol publicat în 2011; este un cadru doctrinar istoric și nu poate confirma amendamente sau performanțe naționale din 2016–2024.
- IELRC, culegere de texte constituționale privind dreptul la apă.
Colecția IELRC reproduce dispoziții constituționale și legale din mai multe țări, cu distincții între textele originale și traducerile neoficiale.
Colecție de documente, nu inventar mondial exhaustiv sau evaluare a implementării. Include și dispoziții privind serviciile publice, resursele și statute regionale, care nu echivalează toate cu același drept individual explicit. Autorii și IELRC trebuie indicați.
- OMS și UNICEF, Programul comun de monitorizare (JMP), date privind apa potabilă gestionată în siguranță, 2024.
Raportul JMP oferă estimări comparabile până în 2024 privind serviciile de apă potabilă. Apa gestionată în siguranță presupune o sursă îmbunătățită, disponibilă la nevoie, situată la domiciliu și fără contaminarea relevantă.
Datele pentru anul 2024 sunt publicate în ediția 2025, nu într-un raport din 2024. Seria nu are estimări ale indicatorului de siguranță pentru toate țările; o lipsă a estimării nu dovedește absența serviciului sau lipsa eficacității dreptului. Clasificările politice și juridice nu pot fi deduse doar din acoperirea JMP.
- Costa Rica, Legea nr. 9849, de reformă a art. 50 din Constituție, 2020.
Textul oficial al art. 50 recunoaște dreptul uman de acces la apă potabilă, apa ca bun al națiunii și prioritatea aprovizionării persoanelor și populațiilor. Nota legislativă identifică adăugarea prin Legea 9849 din 5 iunie 2020.
Recunoașterea juridică nu este, singură, o dovadă statistică a acoperirii universale. Publicarea legii în La Gaceta a avut loc la 2 iulie 2020.
- Curtea Constituțională a Africii de Sud, Mazibuko v. City of Johannesburg, 2009.
Curtea Constituțională a Africii de Sud a examinat accesul la apă suficientă, politica apei gratuite de bază și contoarele preplătite. A considerat rezonabilă politica analizată și a refuzat să fixeze un conținut volumetric general al dreptului.
Hotărârea arată control judiciar real, dar nu stabilește o cantitate universală gratuită și nu reprezintă o evaluare actuală a accesului la apă în întreaga țară.
- African Human Rights Law Journal, analiza cazului Mushoriwa v. City of Harare, Zimbabwe.
Kondo, Masike, Chihera și Mbonderi analizează aplicarea dreptului la apă din Constituția Zimbabwe și disputa privind deconectările. Hotărârea favorabilă din 2014 a fost răsturnată de Curtea Supremă în 2018.
Analiză academică a unei jurisprudențe concrete; arată atât aplicare judiciară, cât și limite. Nu susține formularea absolută că dreptul există numai pe hârtie în Zimbabwe.
Dreptul la apă prin lege
- Franța, Legea nr. 2006-1772 din 30 decembrie 2006 privind apa și mediile acvatice, art. 1.
Articolul 1 modifică art. L210-1 al Codului mediului pentru a recunoaște fiecărei persoane fizice accesul la apă potabilă pentru alimentație și igienă în condiții economic acceptabile.
Consacrare legislativă, distinctă de un drept înscris explicit în Constituție. Accesibilitatea economică nu înseamnă gratuitate nelimitată.
- Belgia, Codul apei al Valoniei, art. D.1, § 3, și ordonanța de la Bruxelles din 20 octombrie 2006.
Textul oficial consolidat al Valoniei recunoaște la art. D.1 §3 apă potabilă de calitate și în cantitate suficientă pentru alimentație, nevoi domestice și sănătate. Ordonanța Bruxelles din 20 octombrie 2006 conține o recunoaștere similară în art. 2.
Competențe și texte regionale, nu o consacrare explicită uniformă în Constituția federală. Pentru Bruxelles, legătura principală la Moniteur nu a putut fi citită de instrument; textul original publicat este disponibil în copia instituțională Hydria și în FAOLEX.
- Chile, Legea nr. 21.435 de reformă a Codului apelor, 6 aprilie 2022.
Legea publicată la 6 aprilie 2022 recunoaște accesul la apă potabilă și salubrizare ca drept uman esențial și inalienabil și acordă prioritate consumului uman, nevoilor domestice și salubrizării.
Este o reformă a Codului apelor, distinctă de o reformă constituțională. Pagina BCN oferă o versiune consolidată și indică și modificări ulterioare; pentru cronologia adoptării trebuie folosită data publicării din 2022.