HARMONIA MUNDI​

masa rotundă a comuniunii

Văzută dintr-o perspectivă constructivă și profund matură, actuala criză de mediu reprezintă fermentul ideal pentru a se contura la nivel planetar o conștiința ecologică, ecosofică și holistică a prețuirii rețelei de viață a planetei Pământ și pentru a genera o dinamică socială, culturală și economică ce respectă cu adevărat principiile dezvoltării durabile și ale holismului – o paradigmă științifică legitimă și confirmată în ultimile decenii de salturile magnifice realizate de știința oficială.

Actuala criză are, de asemenea, și rolul “providențial” de a evidenția vechi derapaje și injustiții sociale ce necesită o urgentă soluționare, ceea ce conferă motivații nebănuite pentru o amplă implicare și solidaritate umană.

Pe acest fond, conștienți de faptul că întotdeauna crizele majore au fost premărgătoare unor uriașe salturi evolutive la nivel planetar, (și mizând pe soluții) membrii Asociația Anima Mundi inițiază proiectul “Harmonia Mundi” ce constă în crearea unei platforme multimedia online cu multiple funcții.

Motto

Împreună respectăm planeta Pământ, împreună protejăm biodiversitatea, împreună susținem permacultura & agriculturaorganică, împreună ecologizăm, împreună plantăm, împreună reciclăm, împreună ne hrănim sănătos.

Împreună creăm, împreună inovăm, împreună evoluăm, împreună celebrăm existența, împreună ctitorim arhitectura armoniei. Împreună, mereu împreună.

Rolul principal este de a coagula (pornind de la conținut, programe, campanii și strategiile de promovare) o comunitate activă și implicată social menită să genereze “Coeziune socială” și “solidaritate activă” pentru

– a stimula consumul responsabil;

– a încuraja protejarea mediului și a biodiversității;

– a facilita accesul la produse și servicii ce pot fi considerate “ambasador al respectului față de ecosistem și oameni” și a promova impactul acestora asupra vieților noastre și mediului înconjurător;

– a evidenția și promova inovațiile menite să armonizeze actuala civilizație tehnologică cu biodiversitatea mediului natural și a soluțiilor ce fac posibilă armonizarea, estetizarea și tranziția orașelor către centre citadine ecologice;

– a promova principiile de bază ale ecologiei, ecosofiei și ale paradigmei holiste;

– a încuraja valorilor economiei circulare;

– a favoriza expresia inovativă și creativă în rândul publicului țintă;

– a genera un dialog al proiectelor, soluțiilor și atitudinilor menite să inspire publicul larg prin conținutul platformei și exemple practice;

– a crea rețele de distribuție de produse organice și a facilita întâlnirea între cumpărători și producători;

– a oferi informații, soluții și servicii ce asigură accesul la starea optimă de sănătate și armonie.

Pe lângă temele deja amintite Platforma va pune un accent important pe promovarea patrimonului cultural și natural al planetei Pământ în vederea conservării și respectării lui.

Platforma va avea două secțiuni:

– platformă multimedia informativă și educativă cu rolul de a sintetiza, simplifica și adapta la prezent date oferite de știință, dezvoltarea tehnologică, medicină, ecologie și ecosofie, economie etc

– platformă e-commerce cu rolul de a promova produse ambasador al respectului față de biodiversitate și mediul înconjurător, de a stimula dezvoltarea afacerilor holistice menite să participe activ la armonizarea actualei civilizații cu natura planetei Pământ.

Premisă

Pornim de la premisa că ceea ce trăim la nivel colectiv este o mare lecție planetară și că prin ea avem imensa oportunitate de a ne forma o conștiință ecologică vie și pragmatică a respectului față de mediul înconjurător și a biodiversității. În definitiv este vorba de a ne prețui cu adevărat propriile noastre vieți.

Pe acest fond și prin această atitudine fundamentală putem să vorbim despre o reală educație și impactare prin educație. Cu toții suntem responsabili pentru această situație și e vital ca în număr cât mai mare să participăm la soluționarea ei în cel mai coerent, constructiv și proactiv mod posibil.

Defrișarea pădurilor, poluarea aerului și a apei, secătuirea solului și a resurselor nu este decisă de niște oameni rău intenționați, ci de stilul nostru de viață. Îmbrățișând acest simplu adevăr suntem cu adevărat capabili să rezolvăm această criză și să acționăm cu efecte clare și cu adevărat civilizatoare în timp.

Responsabilitatea nu aparține doar guvernanților și organizațiilor de mediu, ci întregii omeniri și tocmai centrarea pe identificarea și aplicarea de soluții simple aflate la îndemâna tuturor deschide drumul către rezolvarea acestei crize extrem de spinoase, către un nou modus vivendi și către o arhitectură socială armonioasă.

Primii pași

ai proiectului au fost realizați începând cu sfârșitul anului 2019.
În anul 2020 a fost creată prima variantă a platformei, până la sfârșitul anului 2021 urmând să i se ofere un nou chip, să fie foarte strategic promovată și să integreze și capitolul servicii.

Pasul 1
Crearea tehnică a platformei și identificarea de parteneri media care să participe la promovarea ei. Stabilirea de relații cu agenți economici, firme, sponsori care să poată să susțină partea financiară a proiectului.
Pasul 2
Crearea comunității prin a invita să participe la proiect:
ong-uri, producători, artizani, meșteșugari, artiști, educatori, specialiști în educație ecologică și holistică, antreprenori, formatori și facilitatori ai programelor de optimizare a sănătății și armonizare a stilului de viață și instituții private, publice.
Pasul 3
Crearea unui dialog constructiv între actanții principali ai comunității generate de platformă care să genereze proiecte, evenimente, produse, servicii și dezvoltarea comunității ca o rețea de rețele de oameni.
Pasul 4
Pasul 4 Crearea unui centru multimedia care să fie axat pe:
producție audio video, redactare de articole, traducere de materiale informative în principal din engleză, emisie audio-video online, realizarea de evenimente socio-culturale.
Previous
Next